Parcă mai ieri eram copil, adolescentă în fața vieții privind în jurul meu fără a realiza ceea ce mi se întâmplă. Perioada când descopeream oameni noi, relații, prietenii, multă frică și timiditate dar și în care m-am dezvoltat spiritual și emoțional. Perioada în care am învățat ce înseamnă a iubi, ce înseamnă prietenia și relațiile între oameni , în care am legat legături strânse dar am și suferit.

Am învățat ce înseamnă suferința dar și iubirea adevărată dintre doi oameni. Creșteam și realizam ce e de fapt viața și cât e de greu , căci imi era foarte greu. Lucruri noi, oameni noi ,locuri noi ,iubire, tristețe și frică. Sigur că și anxietatea își păstra prezența în mine ,ba chiar se accentua.

Nu știu când am crescut , știu că m-am trezit mai mare , mai matură , pătrunsă de stări sufletești noi , de oameni necunoscuți dar si locuri necunoscute. Iar eu pe atunci eram doar o adolescentă tristă, anxioasă , necunoscută.