Asta făceau și ei cu mine și pentru mine în copilărie și le mulțumesc. Le mulțumesc pentru că erau mereu atenți în a nu îmi lipsi nimic material, dar nu observau că ei erau cei pe care îi vroiam lângă mine . Viața făcea ca fiecare dintre frații mai mari să fie nevoiți să plece în țări străine pentru un trai mai bun.
Pentru unii mai puternici și mai curajoși era ușor, găseau locuri de muncă, prieteni,întâlneau alți oameni,își formau propriile lor familii,aveau tot ceea ce își doreau material iar toate astea îi făceau să se simtă împliniți și fericiți astfel încât uitau că acasă mai sunt frați care îi așteaptă să vină, iar cu timpul se făcea ca din frați să devenim străini. Dar pe alții ,pe alții ii simțeam mereu prezenți chiar de fizic nu erau, le simțeam durerea , le vedeam lacrimile atunci când ne reîntâlneam dar și atunci când eram nevoiți să ne despărțim iarăși.
Să știți că cel mai mare regret al copilăriei mele a fost că am crescut despărțiți, că am crescut fără voi, fără să ne cunoaștem unul pe celălalt așa cum suntem cu adevărat.
Să mai știți că va sunt recunoscătoare pentru că ați avut grijă să nu îmi lipsească nimic, că mereu mi-ați dăruit ceea ce am cerut, că material am fost împlinită datorită vouă dar mie,mie îmi era atât de dor de voi…