Ei îmi vor rămâne veșnic amintire, vor fi cei despre care le voi povesti copiilor mei,cei pe care îi voi aminti mereu în rugăciunile mele.
Lor vreau să le mulțumesc pentru prezența de atunci în viața mea,pentru ceea ce am învățat de la ei, pentru ceea ce am trăit împreună. Lor vreau să le spun că încă îmi amintesc de fiecare în parte. Atunci când îmi amintesc de copilărie îmi amintesc de ei, atunci când îmi e dor de copilărie îmi e dor de ei.
Au fost mulți la acel moment și stiu că unii atunci când vor citi aceste rânduri se vor regăsi, iar alții vor trece nepăsători printre rândurile mele…
Dumnezeu a făcut să cresc și să mă formez într-o familie numeroasă în care pentru majoritatea dintre ei valorile materiale contau mai mult decât cele emoționale, în care “ce va spune lumea” conta mai mult decât ceea ce simțeam…
În schimb pe ceilalți îi simțeam atât de aproape ,le simțeam suferința, le vedeam lacrimile atunci când din păcate pierdeam pe cineva drag nouă sau atunci când lucrurile materiale contau mai mult decât emoționale . Pe aceia i-am iubit, cu ei împărtășeam durerea, pe ei aș fi vrut ca încă să îi am aproape, să ne vorbim durerile, să ne ajutam reciproc, să ne vindecam rănile împreună la fel cum și împreună am trecut prin acele momente.
Mai erau câțiva trecători de care mă agățam și atașam și asta pentru că îmi aminteau de cei ce îmi lipseau. De la ei rămânem cu dezamăgirea pentru că nu ne împărtășeam sentimentele.
Și apoi, urmau cei datorită cărora de mic copil am învățat ce înseamnă frica, neplăcerile vieții, suferința…pe ei aș fi preferat să nu îi am în viața mea dar datorită lor acum sunt mult mai puternică.
Vreau să le mulțumesc celor cu care am împărtășit sentimente reale, pure și sincere. Vreau să le mulțumesc celor cu care am împărtășit suferință, durere . Vreau să le mulțumesc tuturor lângă care am simțit si învațat ceva indiferent că a fost bine sau rău…